Cea mai frumoasă floare [English translation]

Songs   2024-07-02 07:40:44

Cea mai frumoasă floare [English translation]

« Ce să-ţi aduc, iubito, de pe mare ? »

O întrebă în şoapte într-o zi.

« Din insule pierdute-n depărtare,

Cea mai frumoasă floare - care-o fi. »

Abia se mai zăreşte-acum catargul.

Pe ţărm cu ochii-nchişi şi mâna-n sân,

O fată albă, alb măsoară largul

Şi-n ochii ei clipeşte-un somn păgân.

Un an întreg prin insule cu soare

Corabia opri şi strânse-n ea

Morman de flori, căci fiecare floare

Cea mai frumoasă-n felul ei era.

Dar florile prea multe, într-o seară,

Cu peşti de aur prinşi la subţiori,

Corabia de foc o scufundară

Şi toţi muriră-ncolăciţi de flori.

Pe ţărm stau doua fete-n aşteptare :

« Ce ţi-ai dorit ca dar în acest an ? »

« Nu-mi mai aduc aminte. Mi se pare ...

Cea mai frumoasă scoică din ocean » ...

Radu Stanca more
  • country:Romania
  • Languages:Romanian
  • Genre:Poetry
  • Official site:
  • Wiki:https://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Stanca
Radu Stanca Lyrics more
Excellent Songs recommendation
Popular Songs
Artists
Songs