ألف ليلة وليلة [Alf Layla W Layla] [Romanian translation]
ألف ليلة وليلة [Alf Layla W Layla] [Romanian translation]
Dragostea mea,
Vine noaptea, cerul cu stelele, luna și visările,
Tu și eu, dragul meu, iubirea mea,
Amândoi am aflat ce-i dragostea,
Cât de puternică poate fi ea
Și câte inimi a zdrobit...
Dar pe noi ne copleșește cu fericire
Și ne binecuvântează.
(Refren):
Dragostea mea, vino să ne cufundăm în taina nopții
Și să spunem soarelui să răsară
Doar peste un an și nu mai înainte,
Căci această noapte de dragoste
Va dura cât o mie și una de nopți
Și toată viața noastră va fi ca această noapte unică de dragoste.
Cum aș putea să te descriu, iubite, cum aș putea?
Cum eram eu înainte să te iubesc, dragostea mea?
Nu-mi puteam aminti ziua de ieri
Și nici nu mai așteptam ziua de mâine,
Iar pentru mine, astăzi nu mai exista, dragostea mea...
M-ai făcut să mă îndrăgostesc într-o clipă
Și mi-ai arătat unde sunt frumoasele zile,
Când nopțile mele erau pradă fricii,
Tu le-ai redat siguranța.
Iar viața mea, odată pustie, ai preschimbat-o într-o grădină însorită,
(Refren)
Dragostea mea, ce poate fi mai frumos în noapte
Ca noi doi să ne îndrăgostim
Și să nu mai simțim cum trec timpul, secundele și anii...
Oh, dragul meu...
Și să ne îmbie doar dragostea, doar ea.
Dragul meu, iubirea ne e viață, adăpost și hrană.
Lumea poate să vorbească,
Noi suntem în lumea noastră.
Ei spun că dragostea e foc și îi pârjolește,
Dar nu știu că focul dragostei noastre ne poartă în Paradis!
Că dragostea adevărată nu arde
Și că în grădina iubirii nu crește decât fericire!
(Refren)
Tu ești astrul nopților mele, umbra din arșița zilei,
Dragostea mea, ești viața mea fericită.
Am pentru tine cel mai de preț dar:
O vorbă, o vorbă de dragoste doar
Și cu ea vei putea stăpâni lumea
Și-i vei poseda toate comorile...
Spune-mi-o, spune-o păsărilor, copacilor,
Oamenilor și întregii lumi!
Spune, spune, spune:
Dragostea e binecuvântare și nu păcat!
Domnul e iubire,
Bunătatea e iubire
Și lumina e iubire!
Doamne, mă rog la tine și îți jur
Că bucuria pe care am simțit-o prima oară când ne-am întâlnit
Ne stăpânește inimile
Și fericirea imensă când lumânările ne înconjurau
Și timpul se scurgea și ne aducea liniștea...
Oh, Doamne...
Noi nu vom sorbi nicicând din cupa despărțirii
Și nici tristețea nu-și va găsi sălaș în inimile noastre,
Ci doar razele fericirii ne vor lumina nopțile...
(Refren)
- Artist:Oum Kalthoum
- Album:Alf Layla W Layla (ألف ليلة وليلة)