Back to December [Romanian translation]

Songs   2024-11-30 12:00:13

Back to December [Romanian translation]

Mă bucur că ți-ai făcut timp să mă vezi

Cum ți-e viața? Spune-mi, cum e familia ta?

Nu i-am văzut de ceva timp

Ești bine; mai ocupat ca niciodată

Vorbim lucruri nesemnificative, lucru, vremea

Ești în gardă și știu de ce

Pentru că ultima dată când m-ai văzut

Încă arde adânc în mintea ta

Mi-ai dat trandafiri și eu i-am lăsat acolo să moară

Deci asta sunt eu înghținudu-mi mândria,

Stând în fața ta spunând

Îmi pare rău pentru aceea seară

Și mă întorc înapoi în Decembrie mereu,

Se pare că libertatea nu e nimic doar dorul de tine

Dorindu-mi să fi realizat ce am avut când ai fost al meu

Și mă întorc înapoi în decembrie, mă întorc

Și repar totul

Mă întorc înapoi în Decembrie mereu

Zilele astea nu prea am dormit,

Am stat trează amintidu-mi de mine plecând,

Când a trecut ziua ta

Și eu nu am sunat, apoi mă gândesc la vară,

Toate timpurile frumoase,

Te priveam cu râzi din locul pasagerului

Și am realizat în toamnă că te-am iubit

Și apoi a venit frigul,

Cu zile negre când frica să strecurat în mintea mea

Mi-a dat toată iubirea ta

Și tot ce ți-am dat a fost un adio

Deci asta sunt eu înghținudu-mi mândria,

Stând în fața ta spunând

Îmi pare rău pentru aceea seară

Și mă întorc înapoi în Decembrie mereu,

Se pare că libertatea nu e nimic doar dorul de tine

Dorindu-mi să fi realizat ce am avut când ai fost al meu

Și mă întorc înapoi în decembrie, mă întorc

Și repar totul

Mă întorc înapoi în Decembrie mereu

Îmi e dor de pielea ta bronzată, zâmbetul tău dulce,

Atât de bun pentru bine, atât de potrivit

Și cum m-ai ținut în brațe

Aceea noapte de septembrie;

Prima dată când m-ai văzut plângând

Poate asta e gândind dorințe

Probabil sunt vise fară cap

Dacă am iubi din nou, jur că te-as iubi corect

M-aș întoarce în timp și aș schimba dar nu pot

Așa că dacă ai lacătul pe ușă eu înțeleg

Deci asta sunt eu înghținudu-mi mândria,

Stând în fața ta spunând

Îmi pare rău pentru aceea seară

Și mă întorc înapoi în Decembrie mereu,

Se pare că libertatea nu e nimic doar dorul de tine

Dorindu-mi să fi realizat ce am avut când ai fost al meu

Și mă întorc înapoi în decembrie, mă întorc

Și repar totul

Mă întorc înapoi în Decembrie mereu

Mereu

Taylor Swift more
  • country:United States
  • Languages:English
  • Genre:Country music, Electropop, Pop, Pop-Folk
  • Official site:http://www.taylorswift.com/
  • Wiki:http://en.wikipedia.org/wiki/Taylor_Swift
Taylor Swift Lyrics more
Taylor Swift Featuring Lyrics more
Taylor Swift Also Performed Pyrics more
Excellent Songs recommendation
Popular Songs
Artists
Songs