De-aş fi rege lyrics

Songs   2024-07-04 09:05:10

De-aş fi rege lyrics

Mă iubesc mai mult ca pe oricine

Și-s gelos pe-oricine mă iubește.

Tot ce mica-mi inimă poftește

Mi-e prilej de-orgii și de festine.

Tot ce vreau pe loc mi se-mplinește,

Orice fleac visez, îndată-l capăt.

Dragostea de mine n-are capăt

Și trăiesc din plin, împărătește.

Curtea mea-ncărcată cu portaluri

Mă desfată-ntr-una, zi și noapte.

Până-n cer s-aud, desferecate,

Chiotele gureșelor baluri,

Până-n codrii-adânci unde dorm nimfe

Ce tresar din somn de-atâta cântec

Și-apoi vin, săltând ușor din pântec

Și-unduindu-și verzile lor limfe.

Mă iubesc mai mult decât nebunul

Care-mi sare-ntruna înainte

Și de mândru ce-s, pe-ncălțăminte

Când pășesc, mă legăn ca păunul.

Mă iubesc mai mult decât pantera

Care-mi linge tălpile și mâna,

Decât robul negru și cadâna

Ce m-adoarme noaptea cu titera.

Nevăzut, văzut, sfidez orașul

Și desmierd cu palmele-mi virgine

Insinuanta lebădă ce vine

Să m-atingă moale cu panașul.

Și-n adâncul nopții, fără lege,

Mă iubesc atât de mult, pesemne,

Că-nvestit cu tainicele semne

De-aș fi rege-aș fi un strașnic rege.

De-aș fi rege-aș duce-o tot în chefuri

Și-as întinde-ospețe noaptea toată,

Dar pe cei cu care-aș face-o lată

I-aș ucide-a doua zi în beciuri.

Mi-aș vopsi picioarele cu roșu

Și-aș iubi bomboanele și danțul,

Seara aș iesi, plimbând cu lanțul,

Când ogarul verde, când cocoșul.

De-aș fi rege-aș reclădi Sodoma

Și-aș stârni din nou în circuri jocul.

Ca să cânt la poalele ei focul

Aș aprinde înc-odată Roma.

Iar în culmea ultimei petreceri

Aș plezni de-atâta veselie,

Aș fi veșnic primul în beție,

Aș fi veșnic primul în întreceri.

Și din țara mea și-a frumuseții

Tuturor le-aș face câte-o parte,

Încât veacuri multe după moarte

M-ar cânta tâlharii și poeții.

Radu Stanca more
  • country:Romania
  • Languages:Romanian
  • Genre:Poetry
  • Official site:
  • Wiki:https://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Stanca
Radu Stanca Lyrics more
Excellent Songs recommendation
Popular Songs
Artists
Songs