Extreme lyrics

Songs   2024-11-14 11:19:43

Extreme lyrics

Unul se mândreşte cu cât e el de ateu,

Şi dispreţuieşte pe oricine crede-n Dumnezeu,

Altul face urât să te facă să crezi,

Ar fi în stare să ţi-l bage pe gât ca să-l urmezi,

Unul n-are forţă, altu-i puternic,

Dar refuză torţă, bâjbâind în întuneric,

Unii se văd salvaţi, alţii se cred pierduţi,

Şi toţi se apără agresând cealaltă tabără,

Pozând în victime sau în carnivori,

Jucând roluri de fraieri sau de manglitori.

Un geniu ascunde o capodoperă,

Un cretin te-acoperă, că poate cineva-l descoperă,

Unii văd numa' jumatea plină a paharului,

Alţii pe cea goală, gustând din amaru' lui,

Unu-i curios, adulmecând orice rahat,

Altul calcă-n el, total dezinteresat

Că unii pierd drumul, alţii bat potecile,

Unii rup discotecile, alţii bibliotecile,

Unii nu vor nimic, alţii-şi doresc totul,

Unii-s paranoici, alţii pun repede botul,

Unu' face balamuc, că suferă prea mult,

Altul nu-şi face curaj să zică niciun cuvânt,

Unu o freacă toată ziua, altul îsi ia două servicii,

Făcând infarct până să zică "Piua",

Unii rătăcesc, alţii-şi găsesc vocaţia,

Da' greşesc fie metodele, fie destinaţia,

Unii n-au limite, altora le sunt stabilite de alţii,

După alte criterii tâmpite,

Da' prejudecăţiile nu te duc nicăieri,

Mai greu să fii mai bun ca ei, mai bun ca ieri,

Tot felul tipuri de bestii caută profiluri de trestii,

Eu nu halesc, am indigestii de la chestii indecente, şi-s peste tot,

Nu c-aş fi zgârcit, da' nu-mi cere procente,

Apropo, unii strâng la saltea, alţii sparg cu mână rea

Ce scot într-o lună de trudă grea,

Unii uită c-au copii, alţii-i răsfaţă,

Unii-i ascund de viaţă, alţii-i aruncă-n faţă,

Unii uită să zâmbească, alţii iau şi viaţa în râs

Şi nu ştiu decât să se măscărească,

Unul n-are opinii, altul îi judecă pe toţi,

Împărţind lumea între el şi restu' de idioţi,

Unii se supun oricui, alţii luptă fără pauză

Contra nimănui, fără vreo cauză,

Unii se neglijează şi se sinucid uşor,

Alţii-şi acordă atenţie doar lor,

Unii n-au imaginaţie, alţii-şi construiesc în cap o lume departe de civilizaţie,

Unii-s orgolioşi, alţii n-au demnitate,

Unii n-au ruşine, alţii n-au fermitate,

Unii cu mii de acrii-n proprietate-s acrii,

Alţii-s amărâţi de glumele lor nesărate,

Unii primesc bezele, alţii numa' belele,

Unii n-au drepturi, alţii abuzează de ele,

Unii, ca mine, ridică prea sus tonul,

Alţii, ca tine, mângâie tandrii microfonul,

Sincer, nu ştiu exact ce-i cu noi, oameni buni,

De-alegem să răspundem pe dos la presiuni,

Cu reacţii ce denotă frică,

Ştii că dacă viaţa-i un test, vom lua o notă mică,

Fiindcă unii se cred zei, alţii se cred nimeni,

D-aia neispraviţi ca tine şi ipocriţi ca mine,

Ce nu găsesc destulă iubire-n sine, se regăsesc în rime,

Acum, numa' bïne!

Cedry2k more
  • country:Romania
  • Languages:Romanian
  • Genre:Hip-Hop/Rap
  • Official site:
  • Wiki:
Cedry2k Lyrics more
Cedry2k Featuring Lyrics more
Cedry2k Also Performed Pyrics more
Excellent Songs recommendation
Popular Songs
Artists
Songs