Fighter [Romanian translation]

Songs   2024-11-24 16:46:44

Fighter [Romanian translation]

(Vorbit)

După toate prin câte m-ai pus să trec,

Ai putea crede că te disprețuiesc,

Dar în cele din urmă vreau să-ți mulțumesc

Căci m-ai făcut mult mai puternică.

Ei bine, am crezut că te cunosc, gândindu-mă că ești sincer,

Cred că n-am putut avea încredere, a expirat timpul pentru cacealmaua ta,

Căci mi-a ajuns,

Ai fost alături de mine, mereu gata de orice,

Dar aventura ta a ars în flăcări căci lăcomia ta m-a trădat rușinos.

După tot furtul și înșelatul, probabil crezi că am resentimente față de tine,

Dar, oh, nu, te înșeli.

Căci dacă nu ai fi încercat să faci ceea ce ai făcut, n-aș fi știut

Cât de capabilă sunt să reușesc,

Așa că vreau să-ți spun “mulțumesc”

Căci

(Refren)

Mă face mult mai puternică,

Mă face să mă străduiesc mai mult,

Mă face mai înțeleaptă,

Așa că-ți mulțumesc pentru că m-ai făcut o luptătoare,

M-ai făcut să-nvăț ceva mai repede,

M-ai făcut să fiu mai rezistentă,

Mă face să fiu mult mai isteață,

Așa că-ți mulțumesc că m-ai făcut o luptătoare.

Niciodată nu m-am gândit c-o să se-ntâmple așa, toată înjunghierea ta pe la spate,

Doar ca tu să profiți de un lucru bun înainte ca eu să-ți înțeleg jocul,

Am auzit că mergi până la capăt, o faci pe victima acum,

Dar nici măcar să nu începi să simți că eu sunt cea vinovată,

Căci ți-ai săpat singur groapa,

După toate certurile și minciunile căci vrei să mă bântui,

Dar asta n-o să mai meargă, nu,

S-a terminat,

Căci dacă n-ar fi fost toată tortura cauzată de tine,

N-aș fi știut cum să fiu așa acum și n-o să dau înapoi niciodată

Așa că vreau să-ți spun ,,mulțumesc”

Căci

(Refren)

Cum a putut acest bărbat pe care credeam că-l cunosc

Să se dovedească a fi atât de nedrept și de crud?

N-am putut vedea decât binele din tine,

Să mă prefac că nu văd adevărul,

Ai încercat să-ți ascunzi minciunile, te-ai deghizat,

Trăind în negare.

Dar în cele din urmă ai să vezi:

Nu mă vei opri!

Sunt o luptătoare și

N-o să mă opresc,

Nu mai există cale de întoarcere,

Mi-a ajuns.

(Refren)

Ai crezut că o să uit,

Dar mi-am amintit,

Căci mi-am amintit,

Mi-am amintit,

Ai crezut că o să uit,

Căci mi-am amintit,

Mi-am amintit.

(Refren)

Christina Aguilera more
  • country:United States
  • Languages:English, Spanish, Latin
  • Genre:Pop, R&B/Soul, Singer-songwriter
  • Official site:http://www.christinaaguilera.com/
  • Wiki:http://en.wikipedia.org/wiki/Christina_Aguilera
Christina Aguilera Lyrics more
Christina Aguilera Featuring Lyrics more
Christina Aguilera Also Performed Pyrics more
Excellent Songs recommendation
Popular Songs
Artists
Songs