Freamăt de codru lyrics

Songs   2024-12-16 18:42:44

Freamăt de codru lyrics

Tresărind scînteie lacul

și se leagănă sub soare;

Eu, privindu-l din pădure,

Las aleanul să mă fure

și ascult de la răcoare

Pitpalacul.

Din izvoare și din gîrle

Apa sună somnoroasă;

Unde soarele pătrunde

Printre ramuri a ei unde,

Ea în valuri sperioase

Se azvîrle.

Cucul cîntă, mierle, presuri -

Cine știe să le-asculte?

Ale păsărilor neamuri

Ciripesc pitite-n ramuri

și vorbesc cu-atît de multe

Înţelesuri.

Cucu-ntreabă: - Unde-i sora

Viselor noastre de vară?

Mlădioasă și iubită,

Cu privirea ostenită,

Ca o zînă să răsară

Tuturora.

Teiul vechi un ram întins-a,

Ea să poată să-l îndoaie,

Ramul tînăr vînt să-și deie

și de braţe-n sus s-o ieie,

Iară florile să ploaie

Peste dînsa.

Se întreabă trist izvorul:

- Unde mi-i crăiasa oare?

Părul moale despletindu-și,

Faţa-n apa mea privindu-și

Să m-atingă visătoare

Cu piciorul?

Am răspuns: - Pădure dragă,

Ea nu vine, nu mai vine!

Singuri, voi, stejari, rămîneţi

De visaţi la ochii vineţi,

Ce luciră pentru mine

Vara-ntreagă.

Ce frumos era în crînguri,

Cînd cu ea m-am prins tovarăș!

O poveste încîntată

Care azi e-ntunecată...

De-unde ești revino iarăși,

Să fim singuri!

(1879)

Mihai Eminescu more
  • country:Romania
  • Languages:Romanian
  • Genre:Poetry
  • Official site:
  • Wiki:https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Eminescu
Mihai Eminescu Lyrics more
Mihai Eminescu Featuring Lyrics more
Excellent Songs recommendation
Popular Songs
Artists
Songs