It's All Coming Back to Me Now [Romanian translation]
It's All Coming Back to Me Now [Romanian translation]
Erau nopţi când vântul era aşa de rece
Încât îngheţam în pat
Numai ascultându-l
Bătând în geam.
Erau zile când soarele era atât de puternic
Şi toate lacrimile se transformau în praf
Şi ştiu că ochii-mi erau
Secaţi de lacrimi de-a pururi.
Am terminat cu plânsul din clipa în care ai plecat
Şi nu-mi pot aminti unde sau când sau cum
Am alungat orice amintire pe care tu şi eu ne-am făcut-o vreodată
Dar când mă atingi aşa
Şi mă strângi în braţe astfel,
Trebuie să recunosc
Că îmi amintesc totul.
Când te ating aşa
Şi te strâng în braţe astfel,
E atât de greu de crezut dar
Îmi amintesc totul
(Îmi amintesc, îmi amintesc totul acum.)
Erau clipe de aur
Şi erau străfulgerări de lumină,
Erau lucruri pe care nu le voi mai face iar,
Dar care atunci păreau bune,
Erau nopţi de nefărşită plăcere,
Era mai mult decât oricare alte legi permit
Iubitule, iubitule.
Dacă te sărut aşa
Şi dacă şopteşti astfel,
S-a dus demult,
Dar îmi amintesc totul,
Dacă mă doreşti aşa
Şi dacă ai nevoie de mine astfel,
S-a stins demult,
Dar îmi amintesc totul.
E atât de greu să rezist
Şi-mi amintesc totul,
Cu greu îmi aduc aminte,
Dar îmi aminesc totul acum.
Dar tu ai devenit istorie pentru mine odată cu trântirea uşii,
Iar eu am devenit atât de puternică din nou, cumva
Şi niciodată nu mi-am mai irosit timpul cu tine de atunci.
Dar dacă te ating aşa
şi dacă tu mă săruţi astfel,
S-a întâmplat demult,
Dar îmi amintesc totul.
Dacă mă atingi aşa
Şi dacă te sărut astfel,
S-a dus cu vântul,
Dar îmi amintesc totul,
(Îmi amintesc, îmi amintesc totul acum.)
Erau clipe de aur
Şi erau străluciri de lumină,
Erau lucruri pe care nu le voi mai face iar,
Dar care atunci păreau bune,
Erau nopţi de nefărşită plăcere,
Era mai mult decât permit toate legile tale
Iubitule, iubitule, iubitule.
Când mă atingi aşa
Şi mă strângi în braţe astfel,
S-a dus în vânt,
Dar îmi amintesc totul
Când mă vezi aşa
Şi când te văd astfel,
Atunci vedem ce vrem să vedem
Îmi amintesc totul.
Trupul şi fanteziile,
Îmi amintesc totul,
Cu greu îmi aduc aminte,
Dar îmi amintesc totul acum.
Dacă îmi ierţi toate lucrurile astea,
Dacă eu îţi iert toate lucrurile alea,
Iertăm şi uităm
Şi-mi amintesc totul,
Îmi amintesc totul.
(Îmi amintesc totul acum)
Şi când te ating astfel,
(Îmi amintesc totul acum)
Dacă faci aşa,
(Îmi amintesc totul acum)
Şi dacă noi...
- Artist:Céline Dion
- Album:Falling Into You