La laide [Romanian translation]

Ochii ei reflectă obiceiul pe care-l are

De a se face uitată,

Și cenușiul singurătății

E parte a mobilei sale.

Părul ei ondulează tristețea

Chipului ei ce se stinge

Cu fiecare primăvară grăbită,

În jurul trupului ei rău înjghebat.

Dar seara, în patul ei, visează

Un basm care-i spune

Că oglinda ei a mințit-o,

Că e mai degrabă drăguță decât urâtă,

Că într-o zi prințul ce-i e menit, va veni,

Spunându-i tandru:

”Tu nu ești urâtă,

Privește-mă.

Tu nu ești urâtă,

Privește-te!”

Manechinele din vitrine,

Ale căror frumusețe e-n fișa postului,

Se amuză de-a ei albastră tristețe

Ce o înveșmântă din cap până-n picioare.

Ea nu știe decât zilele lucrătoare,

Ce colorează adevărul

Duminicilor sale, pe care le trage

În spatele inimii ei pustii.

Dar seara, în patul ei, visează

Un basm care-i spune

Că oglinda ei a mințit-o,

Că e mai degrabă drăguță decât urâtă,

Că într-o zi prințul ce-i e menit va veni,

Spunându-i tandru:

”Tu nu ești urâtă,

Privește-mă.

Tu nu ești urâtă,

Privește-te!”

Confidentul ei de zi cu zi

Nu-i decât un carnețel, ale cărui spirale

Știe că ea a vorbit despre dragoste,

Pe ultima pagină dintr-un ziar:

”Tânără singură, nu prea drăguță,

Carantinată de tristețe,

Și-ar împărți viața, nopțile,

Cu un tovarăș de suferință.

Și în seara asta, în patul ei,

Ea trăiește un basm,

Când prințul ei i-a zis, luând-o în brațe:

”Tu nu ești urâtă,

Privește-mă,

Tu nu ești urâtă!

Privește-mă,

Tu nu ești urâtă,

Privește-te!”

• Artist:Charles Dumont