Le lac [Romanian translation]

Astfel tot la țărmuri nouă împinși calea ne-ncetată,

Duși către vecinica noapte, înapoi făr-a veni,

În oceanul de vârste noi nu vom putea vrodată

O zi ancora-a-ntări?

O, lac! abia-și sfârși anul drumul ce iar și-l gătește,

Ș-aproape de drage valuri unde ea era-a veni,

Pe piatra unde-ai văzut-o, aci, iată, mă privește,

Viu singur a...m-odihni!

Astfel tu mugeai în gemăt sub aste stânci afundate,

Astfel vântul a ta spumă pe picioare-i arunca

Și te sfărâmai tot astfel sub coastele-ți deșirate,

Unda-ți plesnind se vărsa.

~ ~

Ti-aduci aminte-ntr-o seară când noi pluteam în tăcere

Și n-auzeam de departe pe undă, sub cer lucios,

Decât sunetul lopeții ce despica cu plăcere

Valul tău armonios?

Când, un glas străin cu totul pe tăcere, fără veste,

Dintr-un țărm ce-aducea farmec începu a deștepta.

Unda stătu să asculte, și glasul ce scump îmi este

Cu-aste vorbe răsuna:

"O, vreme, oprește-ți zborul! ceasuri blânde,-ascultătoare,

Opriți cursul vostru, stați!

A zilelor mai frumoase plăcerile fugătoare

Lăsați să gustăm, lăsați!

Destui ticăloși vă strigă, ce necazu-i împresoară;

Curgeți, pentru ei grăbiți;

Luați cu ale lor zile grijile care-i doboară

Și uitați p-ăi fericiți...

Dar ce cer? deșartă rugă! minutele trec, n-așteaptă,

Vremea-mi scapă, s-a pierdut;

Eu zic nopții să-ntârzie, aurora se deșteaptă,

O-mpraștie... a trecut!

Să iubim, să iubim dară, de secunda ce grăbește

Grăbiți să ne bucurăm;

Vremea este fără țărmuri, omul liman nu găsește;

Curge, și noi naintăm!"

~ ~

Timp gelos! e cu putință aceste ceasuri sfințite,

Când amorul în lungi unde ne revarsă fericiri,

Să zboare de noi departe, asemenea de grăbite

Ca și în nenorociri?

Cel puțin nici a lor urmă, și ea nu stă, piere, zboară?

Ce! de tot le-avem pierdute? mai mult nu le vom afla?

Vremea care ni le dete, vremea care le omoară

Mai mult nu ni le va da?

~ ~

Trecut! Nimic! Vecinicie! Abisuri negre, noptoase!

Unde sunt zilele noastre care-n veci ni le-nghițiți?

Spuneți, ne veți mai întoarce aste plăceri fioroase

Pe care ni le răpiți?

O, lac, și voi, stânci tăcute, peșteri și păduri umbroase,

Voi, ce vremea vă păstrează sau vă poate re-nnoi,

Păstrați ținerea de minte acestei nopți prea frumoase

Cel puțin a vă-nsoți.

~ ~

Fie cu tine-n repaos, fie și în vijelie,

Frumos lac, și în privirea dealurilor ce-asudez,

Și-n aste sălbatici râpe, și-n brazii ce cu mândrie

Malul tău încoronez;

Fie-n zefirul ce suflă, ce tremură în verdeață,

În sunetele din vale ce văile le răspund,

În steaua d-argint în frunte ce albește a ta față

Cu raze ce-abia pătrund;

Și vântul ce tare geme, și trestia ce suspină,

Miroasele răsfirate din aeru-mbălsămit,

Tot ce se vede, s-aude, toate ele ce n-au vină,

Tot zică: ei s-au iubit!

• Artist:Alphonse de Lamartine
• Album:Méditations poétiques (1820)