No Me Ames [Romanian translation]
No Me Ames [Romanian translation]
Spune-mi de ce plângi?
De fericire.
Şi de ce te îneci?
Din cauza singurătăţii.
Spune-mi de ce-mi strângi
Aşa de tare mâinile
Şi gândurile tale
Te poartă departe?
Te iubesc atât de mult
Şi de ceea ce va fi,
Nebun încăpăţânat,
Nu te mai îndoi.
Chiar dacă în viitor
Este un zid enorm,
Nu-mi e teamă,
Vreau să mă îndrăgostesc.
Nu mă iubi pentru că tu crezi
Că par diferit,
Nu crezi că e cinstit
Să petrecem timpul împreună?
Nu mă iubi căci înţeleg
Minciuna care va fi
Dacă nu merit iubirea ta,
Nu mă iubi, mai stai încă o zi.
Nu mă iubi pentru că sunt pierdut,
Pentru că lumea se schimbă, pentru că asta-i soarta
Pentru că nu se poate, suntem o oglindă,
Şi tu ai fi reflecţia mea.
Nu mă iubi dacă e să mori
Într-un război plin de regrete,
Nu mă iubi ca să fii pe pământ,vreau să mă înalţ în zbor
Cu iubirea ta profundă în albastrul cerului.
Nu ştiu ce să-ţi zic,ăsta-i adevărul,
Dacă oamenii vor, ştiu să rănească,
Tu şi eu ne vom despărţi,
Ei nu se vor clinti,
Dar în cerul acesta, nu mă lăsa singură.
Nu mă părăsi, nu mă părăsi,
Nu mă asculta dacă-ţi zic „nu mă iubi”,
Nu mă părăsi, nu-mi frânge
Inima cu acest „nu mă iubeşti”.
Nu mă iubi, te implor
Lasă-mă în amărăciunea mea,
Ştii bine că nu pot,
Că e fără rost, că te voi iubi mereu.
Nu mă iubi, căci te pot face să suferi
Cu inima asta care-i plină de mii de ierni
Nu mă iubi pentru ca astfel să uiţi de zilele tale triste
Vreau să mă iubeşti doar pentru a mă iubi.
Nu mă iubi, tu şi eu vom zbura,
Unul cu celălalt şi vom fi împreună mereu
Iubirea asta e precum soarele ce-apare după furtună
Precum două comete pe aceeaşi traiectorie,
Nu mă iubi!
- Artist:Jennifer Lopez
- Album:On The 6 (1999)