O, mamă... [French translation]

Songs   2024-11-30 14:29:22

O, mamă... [French translation]

O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi

Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;

Deasupra criptei negre a sfîntului mormînt

Se scutură salcîmii de toamnă și de vînt,

Se bat încet din ramuri, îngînă glasul tau...

Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.

Cînd voi muri, iubito, la creștet să nu-mi plîngi;

Din teiul sfînt și dulce o ramură să frîngi,

La capul meu cu grijă tu ramura s-o-ngropi,

Asupra ei să cadă a ochilor tăi stropi;

Simți-o-voi odată umbrind mormîntul meu...

Mereu va crește umbra-i, eu voi dormi mereu.

Iar dacă împreună va fi ca să murim,

Să nu ne ducă-n triste zidiri de țintirim,

Mormîntul să ni-l sape la margine de rîu,

Ne pună-n încăperea aceluiași sicriu;

De-a pururea aproape vei fi de sînul meu...

Mereu va plînge apa, noi vom dormi mereu.

Mihai Eminescu more
  • country:Romania
  • Languages:Romanian
  • Genre:Poetry
  • Official site:
  • Wiki:https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Eminescu
Mihai Eminescu Lyrics more
Mihai Eminescu Featuring Lyrics more
Excellent Songs recommendation
Popular Songs
Artists
Songs