Piraţii de apă sălcie [Emil Brumaru] lyrics

Songs   2024-11-15 00:48:24

Piraţii de apă sălcie [Emil Brumaru] lyrics

Piraţii de apă sălcie

Aveau un cadavru la bord,

Piraţii de apă sălcie

Pluteau cu cadavrul spre nord,

Deşi nu erau toţi de-acord,

Căci câteodată cadavrele-nvie.

Piraţii de apă sălcie

Aveau trei butoaie cu rom,

Piraţii de apă sălcie

Spuneau: „O să bem până vom

Vorbi un ciudat idiom“,

Căci câteodată cadavrele-nvie.

Piraţii de apă sălcie

Aveau cel mai straşnic tutun,

Piraţii de apă sălcie,

Privind poze vechi în album,

Scoteau, gânditori, pe nări fum,

Căci câteodată cadavrele-nvie.

Piraţii de apă sălcie

Aveau şi-o femeie cu ei,

Piraţii de apă sălcie

Plângeau când trecea, cu sâni grei,

Cadavrul frumoasei femei,

Căci câteodată cadavrele-nvie.

Ada Milea more
  • country:Romania
  • Languages:Romanian, English
  • Genre:
  • Official site:http://www.adamilea.ro
  • Wiki:http://ca.wikipedia.org/wiki/Ada_Milea
Ada Milea Lyrics more
Ada Milea Featuring Lyrics more
Excellent Songs recommendation
Popular Songs
Artists
Songs