Puterea de-a iubi lyrics

Songs   2024-11-05 03:31:29

Puterea de-a iubi lyrics

Spune-mi, ce mai știi de noi, de iubirea mea?

Vreau să fiu mereu cu tine, cum eram cândva.

Spune-mi dacă mă visezi și azi la fel ca ieri,

De-ți mai este dor de mine, ca în alte seri.

Eu te-aștept la fel și azi, nopți și zile-n șir,

Anii mei și-acum ți-i dărui ca pe-un trandafir.

Uneori ne risipim iubirea în zadar,

Dar când trece supărarea, cerul iar e clar.

Refren:

Doar iubirea ne va da puterea de-a ierta,

Și gândul nostru bun, daa...

E de-ajuns doar un cuvânt, și mâine, în priviri,

Părerile de rău vor fi simple amintiri.

Spune-mi, ce mai știi de noi, când ai să revii,

Dacă mă auzi în noapte, când te chem să vii?

Eu iubesc aceleași ploi pe care le iubeai,

Las fereastra tot deschisă, doar un semn să-mi dai.

Dacă ai rămas la fel cum te-am cunoscut,

Hai să inventăm iar lumea de la început!

Și să-mi spui acel cuvânt, ce poate să ne dea

Fericirea pentru care ne-am născut cândva.

Refren (x3):

Doar iubirea ne va da puterea de-a ierta

Și gândul nostru bun, daa...

E de-ajuns doar un cuvânt, și mâine, în priviri,

Părerile de rău vor fi simple amintiri. (x3)

Mădălina Manole more
  • country:Romania
  • Languages:Romanian, English
  • Genre:Disco, Folk, Pop
  • Official site:
  • Wiki:http://en.wikipedia.org/wiki/M%C4%83d%C4%83lina_Manole
Mădălina Manole Lyrics more
Mădălina Manole Featuring Lyrics more
Mădălina Manole Also Performed Pyrics more
Excellent Songs recommendation
Popular Songs
Artists
Songs