scuol4 [Romanian translation]
scuol4 [Romanian translation]
yah, ah, yah, ah, yah
Eu care nu mergeam la școală, uh
Mama mă chema, îmi spunea, "Ce faci?"
Intru la a doua oră, yah
Dar apoi nu intram printre mii de gânduri
Așa că fur marijuana
Așa că nenorocitule, stai departe de problemele mele
Nu te bag în seamă, chiar nu
Vorbești și zic okay
Dar mă simțeam un pic irosit la școală, uh
Mama deja știa
Hai dar apoi ce importanță are dacă îmi iau o ceartă, yah
Acolo nu, nu intram
Am lăsat baltă când am văzut o curvă
Așa că ticălosule, stai departe de problemele mele
Nu te bag în seamă, chiar nu
Vorbești și zic okay
Dar mă simțeam un pic irosit la școală, uh
Tot timpul în ultima bancă, uh
Formulele nu le știu, yah
Nu poți să îmi zici nu
Nu îmi atrage atenția dacă apoi când vorbesc te fut, uh
Prea easy, o mie de mulțumiri, yah
Prea, prea multe false "Cum stai?"
Du-te naibii și spune-mi acum ce îți trebuie
Că îmi place să îți zic nu
Cum stau? Nu știu
Și dacă știu vin să îți spun ție care vorbești pe la spate
Cum nu, zic nuș
Nu sunt de acord, și dacă sunt
Cu ăia ca tine eu rămân rece, yah, uh
Douăzeci de apeluri pierdute, nu bag în seamă pe nimeni
Capul îmi explodează, și celularul, yah
Eu care nu mergeam la școală, uh
Mama mă chema, îmi spunea, "Ce faci?"
Intru la a doua oră, yah
Dar apoi nu intram printre mii de gânduri
Așa că fur marijuana
Așa că nenorocitule, stai departe de problemele mele
Nu te bag în seamă, chiar nu
Vorbești și zic okay
Dar mă simțeam un pic irosit la școală, uh
Mama deja știa
Hai dar apoi ce importanță are dacă îmi iau o ceartă, yah
Acolo nu, nu intram
Am lăsat baltă când am văzut o curvă
Așa că ticălosule, stai departe de problemele mele
Nu te bag în seamă, chiar nu
Vorbești și zic okay
Dar mă simțeam un pic irosit la școală, yah
Bro, dar așteaptă o secundă
Dar despre ce vorbești?
Ca să fiu prietenul tău trebuie să mă îmbrac așa?
Dar chiar deloc, ehi
Uite, bro, mai degrabă nu mă îmbrac
Râd, ahah, nu te bag în seamă, nu mă gândesc la tine
Mulțumesc mama că m-a făcut un pic mai altfel
Faină intriga, fain rahat, dacă mă gândesc
Rămân pierdut printre mii de gânduri, yah, yeah
Și tu care îmi zici cum să fac
Dar te ascult chiar nu frate, yeah
Uite unde sunt fără tine frate, eh, yah
Dar eu care nu mergeam la școală, uh
Mama mă chema, îmi spunea, "Ce faci?"
Intru la a doua oră, yah
Dar apoi nu intram printre mii de gânduri
Așa că fur marijuana
Așa că nenorocitule, stai departe de problemele mele
Nu te bag în seamă, chiar nu
Vorbești și zic okay
Dar mă simțeam un pic irosit la școală, uh
Mama deja știa
Hai dar apoi ce importanță are dacă îmi iau o ceartă, yah
Acolo nu, nu intram
Am lăsat baltă când am văzut o curvă
Așa că ticălosule, stai departe de problemele mele
Nu te bag în seamă, chiar nu
Vorbești și zic okay
Dar mă simțeam un pic irosit la școală, uh
Dar mă simțeam un pic irosit la școală, uh
Okay, dar mă simțeam un pic irosit la școală, yah
- Artist:Tha Supreme