Taxi - Despre smerenie
Taxi - Despre smerenie
Azi-noapte am avut un vis:
Catedrala Mântuirii Neamului Românesc era gata.
Iar eu…
M-am dus la catedrală, de dimineață,
să-l caut pe Dumnezeu.
Nu l-am găsit, sunt convins că era acolo dar,
pur și simplu, nu l-am găsit eu.
Deși l-am căutat până și-n sălile polivalente,
și-n cele 12 lifturi și-n parcarea subterană
și-n spațiile auxiliare, nu l-am găsit.
Dar nu m-am mirat, acolo, totuși,
e o suprafață de 11 hectare.
M-am dus în oraș să-l caut, am ajuns în Centrul Vechi.
M-am gândit că acolo e puțin probabil să-l găsesc.
Așa că am luat-o încet-încet pe jos, pe cheiul Dâmboviței,
ușor, așa, fără să mă grăbesc.
Și pân’ la urmă l-am găsit într-o biserică din lemn.
E una undeva pe-un deal.
L-am văzut de la intrare.
N-a fost greu, biserica are
100 de metri pătrați în total.
Și cred că știu de ce l-am găsit aici.
Eu cred că Dumnezeu preferă lemnul.
Lemnul și spațiile mici.
M-am trezit din vis și ca orice creștin m-am gândit
ce înseamnă visul meu și am realizat
că de fapt n-a fost un vis despre bugete, taxe sau donații,
nici despre ce-ar trebui impozitat,
nici despre școli, spitale, priorități,
generalizări, adevăr absolut, opinii contrare,
alb, negru, bine, rău, frumos, urât - nu.
A fost un vis foarte simplu despre smerenie, atât.
Habar n-am ce părere ai.
Habar n-am ce-o să zici.
Eu cred că… Dumnezeu preferă lemnul.
Lemnul și spațiile mici.
Eu cred că Dumnezeu preferă lemnul.
Lemnul și spațiile mici.
Eu cred că Dumnezeu preferă lemnul.
Lemnul și spațiile mici.
- - - - - -
- Artist:Taxi