Toamnă lyrics
Songs
2024-11-26 09:58:50
Toamnă lyrics
Sunt ostenit de lene, de somn, de contemplare,
De viaţă, de iubire, de vis. Sunt ostenit.
Prin parcul meu de vise imens şi veştejit,
Tu ai trecut ca toamna atotveştejitoare.
De viaţă, de iubire, de vis, sunt ostenit.
În heleşteul verde, cu apele murdare,
Vezi pâlcurile repezi de păsări călătoare,
Trecând, ca umbra spaimei, c-un strigăt prelungit.
Prin parcul meu de vise imens şi veştejit,
Nu mai zăreşti bazine ce înfloresc, bizare,
Ca stânjenei de sticlă, sub scânteieri lunare,
Trezite ca-n poveste de mersul tău vrăjit.
Tu ai trecut ca toamna atotveştejitoare.
Şi-n nopţile cu brumă văd chipul tău iubit,
Alunecând ca luna de veghe-ngălbenit,
Prin noaptea fără viaţă şi fără de hotare.
Sunt ostenit de lene, de somn, de contemplare.
- Artist:Al. O. Teodoreanu