Un pic de demnitate lyrics
Un pic de demnitate lyrics
Și dacă le-am pierdut pe toate,
să ne păstrăm și noi atât,
măcar un pic de demnitate,
măcar să nu murim urât.
Uite-așa, din una-n alta,
am luat-o spre trecut,
din aproape în aproape,
am pierdut tot ce-am avut.
Dă-le dracu' de industrii,
Lasă-l naibii de pământ,
Noi să dezvoltăm comerțul
Și vom fi de neînfrânt.
Care brazdă, care pâine,
noi cu voia noastră, vai,
dăm o nouă lovitură
bietului nivel de trai.
~ ~
Nici capitaliști nu mai suntem
și în târgul mondial
parcă am voi, prin jertfă,
să ajungem capital.
Pentru-a spune bună ziua
o să cerem, într-o zi,
aprobare de la N.A.T.O.,
voie de la F.M.I.
Asta-i era sclavagistă
instalată-aici prin vot,
cușca-n care noi, ca oameni,
am intrat cu țări cu tot.
Și ni-i dragă libertatea,
dar ce paradox sublim
că în Estul Europei
suntem liberi să murim.
Am trăit cu amăgirea
jurămintelor de ieri,
că-n elita mondială
vom intra ca parteneri.
Și acum ce deziluzii
și ce pradă de război,
am ajuns la noi acasă
cetățeni de rangul doi.
- Artist:Adrian Păunescu