When I Dream at Night [Romanian translation]

Songs   2024-09-12 21:24:03

When I Dream at Night [Romanian translation]

Am fost îndrăgostit şi am fost singur,

Am străbătut multe mile ca să găsesc un cămin,

Există acel loc mic înlăuntru-mi

Despre care nu am crezut că ar putea să deţină tot controlul,

Dar acum doar îmi petrec tot timpul cu oricine

Care mă face să mă simt aşa cum face ea.

Căci simt că trăiesc doar când visez noaptea,

Deşi ea nu-i reală, e-n regulă.

Fiecare mişcare pe care o face îmi atrage privirea şi mă-ndrăgostesc de ea de fiecare dată.

Am atâtea lucruri pe care vreau să le zic,

Voi fi pregătit atunci când va veni momentul perfect,

N-am ştiut niciodată ce-i bine pentru mine

Până în noaptea în care m-a facut să-mi deschid inima şi m-a eliberat,

Dar acum doar îmi petrec timpul cu oricine

Care mă face să mă simt aşa cum face ea.

Căci simt că trăiesc doar când visez noaptea

Deşi ea nu-i reală, e-n regulă.

Căci simt că trăiesc doar când visez noaptea,

Fiecare mişcare pe care o face îmi atrage privirea şi mă-ndrăgostesc de ea de fiecare dată.

Acum doar îmi petrec tot timpul

Cu oricine care mă face să mă simt aşa cum face ea.

Căci simt că trăiesc doar când visez noaptea

Deşi ea nu-i reală, e-n regulă.

Căci simt că trăiesc doar când visez noaptea,

Fiecare mişcare pe care o face îmi atrage privirea şi mă-ndrăgostesc de ea de fiecare dată.

Căci simt că trăiesc doar când visez noaptea

Deşi ea nu-i reală, e-n regulă.

Căci simt că trăiesc doar când visez noaptea,

Fiecare mişcare pe care o face îmi atrage privirea şi mă-ndrăgostesc de ea de fiecare dată.

Căci simt că trăiesc doar când visez noaptea

Deşi ea nu-i reală, e-n regulă,

E-n regulă, dragă, en regulă.

Căci simt că trăiesc doar când visez noaptea,

Fiecare mişcare pe care o face îmi atrage privirea, îmi atrage privirea, îmi atrage privirea.

Marc Anthony more
  • country:United States
  • Languages:Spanish, English
  • Genre:Dance, Latino, Pop
  • Official site:http://www.marcanthonyonline.com/
  • Wiki:http://en.wikipedia.org/wiki/Marc_Anthony
Marc Anthony Lyrics more
Marc Anthony Featuring Lyrics more
Marc Anthony Also Performed Pyrics more
Excellent Songs recommendation
Popular Songs
Artists
Songs