Portret în mişcare lyrics

Songs   2025-12-15 22:49:12

Portret în mişcare lyrics

Sîngele ei conţine

Faţă de sîngele meu, în plus,

O doză serioasă de chefuri

Cu procentul de-alcool foarte sus;

Şi tot aşa, prin comparaţie,

O lipsă acută de cărţi

Şi-o cotă de inconştienţă

Ca-n unele hărţi...

Da-i aşa frumoasă...

Scheletul ei e lung şi subţire,

Scheletul meu e sfărîmicios,

Ba chiar, la o radiografie,

Oasele mele au ieşit pe dos !

De mine toată lumea vorbeşte

Că cel puţin un plămîn e defect,

Plămînii ei sînt două scrumiere:

Funcţionează perfect !

Da-i aşa frumoasă...

Ne despart cîţiva centimetri

Şi-ăştia sigur că la ea sînt în plus

Dintr-un exces de exuberanţă,

De jos în sus !

Pe pielea ei sînt urme ciudate

De la şase bărbaţi diferiţi,

Da-năuntru, în codul genetic,

Doar doi sînt primiţi...

Da-i aşa frumoasă...

Ea are nicotină-n călcîie

Şi de-aia nu poate păşi

Decît pe cea mai moale mochetă

Şi pe cauciuc de taxi;

Vocalele ei sînt aspre,

Consoanele se-ascund şi dispar

Într-o imensă harababură

De vocabular...

Da-i aşa frumoasă...

Dar, deşi îmi ascunde multe,

Cel puţin încă nu m-a minţit,

Sau n-am simţit eu minciuna,

Sau am îmbătrînit...

Şi-oricum, cînd zîmbeşte e bine,

De zîmbetul ei toate mă dor

Şi nu mai vreau analize,

Domnule doctor !

Ta da da da ....

Alexandru Andrieș more
  • country:Romania
  • Languages:Romanian
  • Genre:Blues, Jazz, Pop, Singer-songwriter, Rock
  • Official site:http://alexandries.free.fr/
  • Wiki:http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Andrie%C8%99
Alexandru Andrieș Lyrics more
Excellent Songs recommendation
Popular Songs
Artists
Songs