Durerea femeiască [French translation]

Muncim, ca nişte sclave, zi de zi,

Frumoase-am fost, pe cel dintâi traseu,

Şi condamnarea de-a ne urâţi,

Chiar voi, ce ne iubiţi, ne-o daţi, mereu.

Stăm în picioare, încă de cu zori,

Şi vă miraţi că nu mai sunt subţiri,

Dar voi, care vă credeţi tot feciori,

De ce nu arătaţi ca nişte miri?

Pe unde ne daţi dreptul de-a munci,

Lucrăm istovitor, cu voi în rând,

Din când în când, în burţi ne daţi copii,

Iar voi plecaţi la altele, râzând.

R : V-am tot iertat, v-am tot acoperit,

Şi să mai amânăm nu-i înţelept,

Ar fi să recunoaştem, în sfârşit,

Femeia n-are, totuşi, nici un drept.

Şi, uneori, păcătuim curat,

Crezând, prin lacrimi mari, de ochi atei,

Că însuşi Dumnezeu este bărbat

Şi nu le înţelege pe femei.

Dar, vai, a fost odată prea frumos,

Ca-n filmele de dragoste a fost,

Şi-acum, ne omorâm sârguincios

Şi zilnic ne distrugem fără rost.

Ne-nvinge viaţa fără orizont

Şi voi ne-nvingeţi, într-un mod câinesc,

Trăim ca nişte văduve de front

Şi mâinile mereu ni se aspresc.

R : V-am tot iertat, v-am tot acoperit,

Şi să mai amânăm nu-i înţelept,

Ar fi să recunoaştem, în sfârşit,

Femeia n-are, totuşi, nici un drept.

Acum, când auziţi acest reproş,

Priviţi, fără privire, înapoi,

Încuviinţaţi din cap, mărinimoşi,

Şi credeţi că nu-i vorba despre voi.

Şi, totuşi, e vorba despre toţi,

Sunteţi la fel de răi şi de flămânzi,

Durerea femeiască pentru soţi,

E-un credit fără giruri şi dobânzi.

Vă e urât cu noi, vă e urât,

Şi ne-aţi ucide, dragilor bărbaţi,

Noi nu vă mai rugăm decât atât:

Puteţi să ne jigniţi, să ne-njuraţi,

Dar faceţi-o cu tonul coborât,

Şi pân-adorm copiii, aşteptaţi!

• Artist:Tatiana Stepa