Rosso Colore [Romanian translation]

Dragă prietene, scrisoarea mea îți ajunge de departe,

din țara unde sunt la muncă,

unde am fost alungat de un guvern înspăimântător care nu-mi furniza mijloacele de trai;

am trecut frontiera cu o greutate în adâncul inimii

și o dorință puternică de a mă întoarce,

de a mă întoarce în țara în care am venit pe lume,

unde las multe lucruri de schimbat.

Și mi-au venit în minte aventurile trecutului,

multe femei, mulți bărbați și copii,

și luptele ce le-am trăit pentru locul de muncă,

zåmbetele prietenilor și vecinilor;

și mi-am amintit când tineri și fericiți

mergeam de-a lungul râului să înotăm,

și Marino, pensionarul care vorbea cu răbdare,

ajutându-ne și învățându-ne să pescuim.

Dragă prietene, îți amintești când plecam la muncă,

și gândeam că mă pot căsători deja,

și Marisa economisea să-și cumpere trusoul său,

și mama mea o ajuta să-l pregătească;

și în schimb de a ne căsători printre prieteni și rude,

M-am însurat cu ea anul următor prin procură,

pentru că închiseseră fabrica și ne luaseră munca

și ne făcuseră viața foarte grea.

Noi ne-am unit și apoi am ieșit pe străzi pentru a lupta,

pentru a respinge atacul patronului;

sosiți de departe,

polițiști și cei di departamentul mobil au încărcat femeile cu bastoane;

Le-am respins atacurile lor cu forța populară

dar, convinși de delegații corupți,

ne-am lăsat prinși în capcane de discursuri goale și false,

și de cei care au fost cumpărați.

Și mă face să cred că lupta cu patronul

e o luptă între iubire și egoism,

e o luptă cu bogatul, care nu iubește decât banii lui,

și poporul care vrea altruismul;

și nu numără cuvintele ce se pot inventa,

dacă te uiți împrejur descoperi jocul lor:

cu gura îți spun

că îți vor binele,

cu mâinile îți dăruiesc fier și foc.

Dragă prietene, te rog, salută-mi prietenii,

și poporul, care sunt toată lumea mea;

sunt ei adevărata inimă, care mă presează să-mi amintesc,

că regret și care m-a iubit cu adevărat;

va veni o zi în viitor când vom putea să ne întoarcem,

și vom sta in sfârșit la locul nostru,

vom înceta să suferim, nu va trebui să mai emigrăm pentru că un oarecare ne-o impune cu orice preț.

Și salută din partea mea mama ta, îmbrățișează sora ta,

cine știe cât de mare și domnișoară va fi;

și știu, va fi frumoasă cum sunt femeile noastre,

știu să trăiască cu forța care le târăște;

dar - le-ai privit vreodată bine? - îți surâd din inimă, în priviri nu ascund teama,

unde însă sunt unice sunt la locul de muncă,

sunt alături de barbați si se bat cu ei.

M-am gândit de multe ori că există un sens pentru toate acestea,

această dragoste nu cade din cer;

dar vorbind despre viață și gândindu-mă la țara mea,

mi s-a părut ca și cum un văl a fost îndepărtat,

și-mi pare că știu, și în sfârșit că inteleg,

în viață fiecare lucru are o culoare a sa,

și albastru stă în cer,

și verdele stă în pajiști,

și roșul este culoarea iubirii,

și albastru stă în cer,

și verdele stă în pajiști,

și roșul este culoarea iubirii...

• Artist:Pierangelo Bertoli